Si "Jegul" se facu jeg

Inainte de a incepe articolul propriu zis, vreau sa-mi cer scuze pentru faptul ca nu sunt atat de activ pe cat ar trebui sa fiu, pe blog. In general reusesc sa postez doar in weekend-uri si in zilele in care reusesc sa ajung acasa la ore cat de cat rezonabile. Sper sa schimb asta pe viitor, dar, pana atunci, trebuie sa va multumiti cu 2-3 posturi, in medie, pe saptamana. Sper doar sa reusiti sa rezistati cumva in felul asta. :)

Revenind la articolul propriu zis, weekend-ul trecut mi-am batut recordul ca timp petrecut intr-un pub/bar/club/oricechestiedegenul. Am ramas in Studentpub de la 8 seara (sambata) pana pe la 10:30 (duminica), asta insemnand ca nu am parasit incinta localului pentru 14 ore si ceva. Un nou record deci. Dar nu asta e important. Important e ce am facut dupa ce am plecat.

Am plecat catre tramvai impreuna cu Ursu', iar dupa ce am ajuns in statie, am inceput sa vorbim din nou despre daramarea Jegului. L-am intrebat daca vrea sa mergem sa vedem ce a mai ramas din locatie, iar dupa ce ne-am facut putin curaj, ne-am indreptat catre acel loc din Complexul Leul in care am mai fost de zeci de ori, poate chiar sute, pana acum.

Ajunsi acolo, ni s-au inmuiat picioarele la vederea locatiei. O parte din tavan incepuse deja sa dispare, in locul terasei era un spatiu cu bucati din ce era odata Jegul, iar inauntru, era o perdea de praf prin care abia puteai vedea.

Am dat de niste muncitori cu care am intrat in vorba, si care spre surprinderea noastra, ne-au impartasit parerile "de bine" pe care eu si Urs le aveam la adresa UPB-ului. Ca sa il citez pe cel care conducera demolarea, "faceti si voi un protest, ceva, ca sa vi-l construim la loc, ca asa iesim castigati si noi, si voi". Numai de ar fi asa... :)

Dupa ce am inspectat locurile in care nu mai intrasem niciodata (spatele tejghelei, bucataria si practic toate camerele in care avea acces doar personalul), ne-am decis sa facem si cateva poze, pentru a arata si altor oameni care au iubit Jegul la fel de mult ca noi, ce s-a ales din localul nostru mult iubit.

Va anunt de pe acum, urmeaza o serie de imagini cu un puternic impact emotional asupra celor care au indragit Jegul la fel de mult ca mine si Urs.

Vin fiert la greu!

Asa priveliste?

Acoperisul. Sau ce mai ramasese atunci din el.

Mereu m-am intrebat cum e sa stai in spatele tejghelei.

Ursul ganditor.

Cheile au ramas si acum in usa.

"De ce? De ce tocmai Jegul?"

"La revedere, prieten bun..."

Restul de poze le gasiti in folderul pe care l-am facut pe facebook. Va anunt din nou, intrati pe propria raspundere. Desi ar fi mai bine sa le vedeti, daca nu sunteti tari de inima, atunci va recomand sa nu o faceti si sa ramaneti doar la ce ati vazut in articolul asta.