Găseşte-l pe Cosmin: Adio, "Jegule", dar raman cu tine!

Nu stii ce e aia tristetea si durerea pana cand nu-ti moara o persoana foarte apropiata. Si din pacate, mi s-a intamplat asta, chiar de mai multe ori. Si de fiecare data a durut al naibii de tare. Exact asta s-a intamplat si aseara. Aseara, cand impreuna cu Mihaela am plecat din Jeg. Pentru ultima data...

Poate ca se vor gasi persoane care ma vor intreba "dar ce e frate Jegul asta despre care vorbesti?". O sa le raspund simplu. Jegul a fost pentru mine a doua mea casa, pentru aproape 3 ani. Jegul a fost locul in care atunci cand aveam nevoie sa beau o cafea sau o bere, sa ies cu prietenii sau pur si simplu sa stau fara sa fac nimic, ma primea intotdeauna cu bratele deschise, fara exceptie. Jegul a fost, este si va fi, chiar si dupa disparitia lui, pentru mine cel putin, ca un membru de familie. Un membru de familie care s-a imbolnavit, iar acum s-a dus sa se trateze undeva in afara tarii. Si care atunci cand se va insanatosi, se va intoarce inapoi langa noi.

Jegul era bodega aia de la Piata Leul, din Complexul Leul, in care se duceau elevi, studenti, sau orice alt fel de persoane cand doreau sa se relaxeze. Era locul ala in care te simteati bine mereu, in care iti faceai prieteni fara sa vrei, in care simteati ca ii cunosti pe toti si ca toti te cunosc. Era locul ala in care nu te deranja nimeni, locul ala in care puteai sa mergi sa ocupi o masa cu inca 10 persoane si sa stai acolo 10 ore, fara sa-ti zica nimeni nimic, sau sa te duci sa stai singur, sa bei o cafea, sa fumezi o tigara, si sa te uiti pe cine stie emisiune de pe Discovery sau National Geographic.

Dar acum, totul e istorie. Jegul nu mai exista. Sau mai bine spus, nu mai exista ca locatie, pentru ca in sufletele noastre, ale celor care am pierdut zile si nopti la rand in Jeg, Jegul va fi mereu cu si in noi. Dar ce s-a intamplat mai exact?

Documentarul asta spune pe scurt povestea Jegului. Din 1991, pana in decembrie 2012, cand a fost filmat. Ce s-a intamplat mai departe de decembrie 2012 voi povesti eu.

Am aflat acum aproximativ doua luni de faptul ca Jegul s-ar putea inchide. La inceput nu am putut concepe decat ca asta ar fi o gluma proasta si ca in niciun caz Jegul nu se poate inchide. Insa, la finalul lunii decembrie, facebook-ul mi-a confirmat ca ceea ce auzisem cu o luna inainte se poate adeveri. Pe facebook fusese creat un event care anunta ca UPB-ul vrea sa distruga o legenda, iar noi trebuie sa ne mobilizam si sa nu permitem asta. Data fixata, 16 ianuarie.

Pe facebook scria ca la event vor veni in jur de 1400 de persoane. Ma asteptam sa vina undeva pe la 10%. Cam asa a si fost. Am ajuns in Jeg pe la ora 11, si am ramas acolo fara intrerupere pana seara, la 10. 11 ore petrecute in Jeg. 11 ore in care am stat la masa, pe parcursul intregii zile, cu peste 20 de oameni diferiti. 11 ore in care studentii de acolo au facut o atmosfera de nedescris.

La Jeg ne-am nascut, in Jeg ne intoarcem. Alaturi de alt blond, Edy. :)
(credit: vice.ro)

Jandarmii au fost prezenti, fara sa intre in incinta localului insa. Media a cam lipsit, doar cativa baieti care mai intrebau studentii prezenti ce parere au despre ceea ce se intampla si care mai faceau poze prin local si prin afara lui. Am fost si eu abordat de un tip de la vice.ro, care ne-a pus cateva intrebari atat mie, cat si lui Edy. Executorii au venit si ei, cu vreo doua ore intarziere, si au dat termen pana pe 21 ca locul sa fie inchis. In caz contrar, era de rau.

Mai jos e si fragmentul de interviu pe care ni l-a luat respectiva persoana, mie si lui Edy.

VICE: Salut, de când veniți în Jeg?

Tatuaţii Jegului: De trei ani - multe beri, ţigări, timp şi amintiri.

Ştiu că patronul, mai are două localuri prin zonă. Va fi vreunul dintre ele Jeg 2?

Nu. Poate să mute sigla, să mute mobila şi chiar mâţa, dar Jegul original va rămâne numai unul.

Ieri pe la ora 4 am primit un telefon de la Eugen, in care imi spunea ca e lichidare de stoc. Ultima zi de Jeg deci. Desi m-am bucurat la auzul vestii ca totul este la jumatate de pret, am simtit un imens gol in stomac. Unul cum nu mai simtisem niciodata.

Am ajuns in Jeg pe la 18 30. Mai full decat il vazusem vreodata. Mai full si decat miercuri. Desi a trebuit sa stau aproape o ora pana s-a eliberat un loc la masa pe care o aveam eu si grupul meu de prieteni, sincer nu mi-a pasat. Eram, in acelasi timp, trist si fericit. Simteam simultam bucurie si durere.

Sunt momente in care nu-mi explic cum o locatie atat de simpla, o bodega de lemn, sa iti provoace atata emotie si sa dezvolte in tine atatea sentimente, de o asa de mare alternanta. Nu stiu ce a avut locul asta atat de magic fata de restul. Dar orice ar fi avut, ma bucur ca am putut sa profit de magia sa. Pentru ca nu cred ca voi mai intalni vreodata un loc asa cum a fost Jegul.

Am inceput sa merg in Jeg acum 3 ani. Pe atunci lucram la Teen Press, iar seara, dupa ce se terminau sedintele, neavand alta locatie la indemana, mergeam cu restul de persoane ramase acolo. Nu stiu ce m-a cucerit, dar pot spune ca a fost dragoste la prima vedere. Daca am un regret, acela ar fi faptul ca in ultima perioada, pana in toamna lui 2012, am lasat-o mai moale cu iesirile din Jeg. Asta ar fi singurul meu regret. In rest, pot spune ca am fost indragostit de locul asta din ziua in care am pus piciorul in el prima oara, pana in momentul in care am iesit pentru ultima data din el. Ieri. 18 ianuarie 2013 mai precis. Si probabil ca voi ramane indragostit de el si de acum inainte.

In ultimele doua saptamani, online-ul a fost si el plin de articole in legatura cu Jeg-ul, cu lupta sa cu UPB-ul, si cu incchiderea sa inevitabila ce avea sa aiba loc. Sa fiu sincer, cele mai bune articole mi s-au parut alea facute de persoane facute care au fost la fata locului in ultimele zile, sau in trecut. Oricat de impartial ai vrea sa pari, nu ai cum sa fii impartial atunci cand vorbesti despre Jeg.

Aproape de finalul articolului, trebuie sa spun ca mi-au dat cateva lacrimi scriind articolul asta. Multe amintiri m-au patruns incercand sa-mi gasesc ideile, iar lucrul asta s-a vazut pe obrajii mei. Si trebuie sa spun ca pana acum nu am plans decat mi-a murit cineva. Si la filme cu caini. In rest niciodata. Plus ca in momentul in care scriu randurile asta, pe shuffle la winamp se intampla sa-mi pice 3 Doors Down - Here Without You. Viata e ciudata uneori... :)

"Protestul" de miercuri dimineata. (credit: vice.ro)

O sa incerc sa imi aduc aminte de Jeg mereu asa cum apare in poza asta, facuta miercuri dimineata. Si cred ca asa ar trebui sa ramana in memoria tuturor celor care au iubit Jegul si care si-au pierdut ani de zile (la propriu) in bodoaga de pe Iuliu Maniu nr. 1-3, complex Leul. :)

Mai jos o sa las o lista a evenimentelor ce s-au intamplat in Jeg pe parcursul ultimilor 21 de ani, facuta de cyberculture.ro, plus cateva link-uri de la articole ce au aparut in online, pe tema inchiderii Jeg-ului. Lectura placuta. :)

Si nu uitati, "La Jeg ne-am nascut, in Jeg ne intoarcem." :)

1991 – Olimpia Ursaleș deschide terasa.

1992 – Se construiește clădirea unde este acum Jeg.

1995 – Locul începe să decadă, nu mai este frecventat de studenți.

1998 – Cătălin State face catering pentru firma Olimpiei, ducînd mîncare la birouri.

1999 – Apar bonurile de masă, catering-ul în acea formă decade.

1999, toamna – Olimpia îi vinde afacerea lui Cătălin, cu 10.000 de dolari. În 10 zile, acesta crește vînzarea de 10 ori. Dispar gratiile, pune un sistem de iluminat puternic, pune muzică. La bar apare vărul lui Cătălin, Adrian Irimescu. Apar mesele pe terasă.

2000, primăvara – Berea apare în meniu. Producătorii de bere sunt interesați de acel loc, aduc umbrele branduite.

2000, vara – Afacerea înflorește. Locul e frecventat numai de studenți. Este construit WC-ul din spate.

2000, iarna – Locul este încălzit. Apare ventilația.

2001 – Primăria Capitalei îi acuză că acea clădire este construită fără autorizație. Clădirea nu poate fi demolată pentru că n-a putut intra vola pe poartă. Cătălin obține autorizația, cu ajutorul Universității Politehnica.

2003, 2004 – Controalele se intensifică. Erau momente cînd comisiile de inspecție stăteau la coadă pentru a controla Jeg-ul.

2004 – Conducerea Politehnicii crede că studenții nu mai vor La Jeg și vrea să desființeze locul, transformîndu-l într-un spațiu “destinat învățămîntului”. Se strîng semnături de susținere. Urmează procese privind cedarea/vînzarea clădirii.

2008 – Li se taie apa și curentul și există o tentativă de incendiere. Articolele din mass-media pun presiune asupra conducerii UPB.

2008, toamna – 2012 – Cea mai liniștită perioadă, în ceea ce privește conflictele cu UPB.

2011, 15 iulie – La Jeg împlinește 20 de ani. Studenții acoperă toate geamurile cu ziare pe care pun inscripții “apocaliptice” de tipul “Demolat”.

2013, 16 ianuarie – Un executor judecătoresc este așteptat la Jeg, pentru a se asigura că evacuarea este pusă în practică.